TIME 2020: VIDEO (2020)

Music composition:

Cari Tibor https://soundcloud.com/cari-tibor https://www.youtube.com/user/caritibor

Artworks & text: Luisa Cube

___

„Scrisoare pentru draga mea L.

(Torino, 29 aprilie 2020)

În anul 2020 timpul mă iartă. Îmi iartă plăcerile frivole vechi, îmi iartă grijile vii- prezente și parcă și bucuriile viitoare. Am primit o lecție pe care am aflat că ar trebui să o învăt, cea a răbdării. Mi-e greu, să stabilesc unde este necesar să-mi calc peste convingerile naturale și unde nu. Îmi este dificil să accept această învățătură, acum, la această vârstă. Mi-am închipuit tot timpul că răbdarea vine doar cu rafinamentul unei bătrâneți înțelepte. Fug, vântul mă izbește puternic direct din față. Surprinsă, nepregătită, obosesc, realizez că nu-l pot despica pentru a trece prin el, așa că mă hotărăsc să nu mă mai pun cu el. Mă întind cu capul în direcția din care vine pentru ca puterea lui să nu-mi blocheze nările. Mă așez pe spate să pot vedea cerul cât s-o vedea de printre valurile pline de praf și petale de la florile de cireș ce-mi șterg părul, fața, corpul. Mi-e frică de acest vânt să nu devină ca o lopată să mă ridice și să mă arunce cine știe unde. Mi-e frică de frigul pământului de sub mine. Mi-e frică de întunericul de peste noapte. Mi-e frică să nu văd stelele pe cer. Mi-e frică să aud picurând lacrimi. Mi-e frică de timpul care mă iartă azi. În luna mai aș fi vrut să mănânc cireșe din pomul pe care l-am plantat în pămantul ce mi-a fost gazda bună 39 de ani. Dar nu, nu se poate, timpul vrea să-mi ierte și dorințele viitoare nu doar pe cele prezente. Nu, nu sunt supărată pe Tine, mă tot întreb, Te întreb…cum arată timpul când nu mai ai dorințe?

Te rog fă-ți timp să-mi scrii, orice!

Te iubesc!

Cu drag, a ta L.

Thank You All!