La o cafe cu Răzvan

ianuarie 6th, 2021 § Comentariile sunt închise pentru La o cafe cu Răzvan § permalink

___

Când am spus „Bucuroasă de întâlnire” am vorbit cât se poate de serios. Tocmai l-am cunoscut pe Răzvan care mi-a trimis aceste frumoase întrebări la care m-am chinuit să răspund cât mai scut :)) Întâmplarea a făcut ca Noapte bună: Om la luna să fie piesa anului 2020 pentru el și nu mi-a spus doar mie: https://criticeyez.com/2021/01/06/piesa-aia-pe-2020/ 🙂

Antract la concertul din clubul meu imaginar. În penumbra unui colț zăresc un păr blond aplecat peste o foaie pe care schița ceva. Mă apropii să nu deranjez și încerc să trag cu ochiul. Nu văd mai nimic, dar o recunosc pe Luisa Cube. Io: Heeei! Ce faci aici? Nu trebuia să fii printr-un atelier […]

Dăm un shot? Luisa Cube —
https://youtube.com/watch?v=OVu1BdCE05c%3Fversion%3D3%26rel%3D1%26showsearch%3D0%26showinfo%3D1%26iv_load_policy%3D1%26fs%3D1%26hl%3Dro%26autohide%3D2%26wmode%3Dtransparent

Interviu cu Sandra

decembrie 6th, 2020 § Comentariile sunt închise pentru Interviu cu Sandra § permalink

SANDRA BAZAVAN ÎN DIALOG CU LUISA CUBE

După dialogul nostru, Sandra Bazavan o provoacă la discuţie pe Luisa Carolina Cube, prin 5 întrebări bine ţintite. Aici şi pe pagina noastră Orizzonti culturali italo-romeni

1. Munca ta se concentrează în jurul picturii şi desenului în cea mai mare parte. Despre ce pictezi, despre ce desenezi, ce te preocupă ca artist?

Pe la 36-37 de ani am descoperit că mintea mea mă păcălea. Îmi deforma foarte tare realitatea, pe care nu reușeam și nu reușesc nici acum să o înțeleg. Arta e un soi de terapie pe care mi-o administrez zilnic pentru a rămâne în picioare. Deoarece și eu la rândul meu plâng sau zâmbesc la câte o muzică, tablou, sculptură, poezie, îmi doresc să ajungă la cât mai multă lume ce încerc să transmit prin fiecare lucrare. Cred că este nevoie de acest transfer de emoții între oameni.Așadar, pictez și vorbesc despre om. Așa cum unor oameni le plac natura sau animalele, eu sunt fascinată de om. Îmi place să studiez ochii, pielea, gesturile, de la aspectul fizic până la cel psihic. Nu am studii de psihologie, nu fac asta pentru vreun scop, habar nu am ce caut. Dar, uite, am ajuns la cuvântul „căutare” care cred că mă defineşte, mă frământă atât ca artist cât și ca femeie, mamă, soție, etc.După ce în primele tablouri, începând cu 2017, am dat afară o parte din sentimente și stări acumulate 30 de ani, am hotărât să trec la pasul următor, am hotărât să mă iau în brațe, să-mi iau în brațe toate punctele, toate bucățile și să le adun în picturi. Tehnica pointilistă este o alegere mai degrabă filozofică.Mi-am găsit modul de exprimare prin artă în momentul în care m-am găsit pe mine. În aceeași perioadă am descoperit o altă nevoie despre care ulterior mi-am dat seama că există de multă, multă vreme. Așadar, din 2017 urmăresc ca în parcursul meu artistic să mă intersectez cu muzica. Mi-ar plăcea tare să experimentez în mai multe moduri această direcţie. Mi-ar plăcea, de asemenea, să nu mai fiu doar singură, să găsesc și alți oameni cu care să colaborez. Deocamdată sunt nevoită să aleg oarecum pragmatic varianta cea mai ieftină: Animația.Animație pentru că… Mi-ar fi plăcut să trec prin toate artele, mi-ar fi plăcut să cânt la pian, să știu să dansez dansuri de stradă, să fiu actriță, să cânt o combinație de punk, jazz și musical, mi-ar fi plăcut să fiu arhitect, să știu matematică și fizică, dar cel mai mult mi-am dorit să fiu artist plastic. Mi se pare că am o voce de copil prostuţ și alintat de care mi se face rușine, „balerină” la 40 de ani aș fi ridicolă, actorie nu mai am timp să învăț. Perioada asta Covid-ească mi-a adus aminte că mai repede sau mai târziu voi muri. Așa că sper să reușesc să bifez minim o piesă la pian până dau colțul. Lucrez la asta de una singură, sper ca la un moment dat să cadă degetul fix pe nota dorită. Şi mai este un motiv pentru care am ales animația. Am fost obsedată de filmul The Wall: Pink Floyd. Animația mi se pare că îmbină o parte din visele mele.

2. Eşti un artist complex care activează şi în zona designului grafic şi designului de interior. Cum se influenţează direcţiile tale şi care sunt provocările şi rezultatele?

O mică paranteză: Cred că mai degrabă mă pot numi artist complex încâlcit. Cred că orice pas faci îl influențează pe următorul și, mai mult de atât, și pe ai unor oameni din jur. Așa că, deși sunt extrem de impulsivă și nu tot timpul „iubăreață”, încerc să fiu atentă, să pun „dragoste” în tot ce fac. Sună un pic a clișeu. Dar vorba aia: Ce oferi aia primești. Și mă bucur că am primit și, uite, primesc chiar în acest moment, suportul tău. Pe care simt că îl trimiți cu „dragoste”. Iar am divagat de la subiect. Tot timpul parcă sunt nevorbită! Am lucrat ca grafician la o tipografie, a fost primul meu job. Am virat rapid către design ambiental, unde am rămas ani buni, vreo 15. Dar trebuia să pictez, trebuia să am expoziții, trebuia să mă văd în expoziții. Trebuia sa pictez acest tablou. Nu știu exact de ce. Dar e singurul lucru pe care îl știu sigur de când sunt mică și cu care am crescut și cu care vreau să mor (cât mai târziu, deoarece m-am născut cu întârziere de vreo 35 de ani!).Apoi, mai tehnic zis, dar nici prea tehnic: Regulile de „bun simţ” legate de culoare, textură, compoziție sunt aceleași din punctul meu de vedere în grafică, ambient, pictură. Acum grafică mai lucrez doar de nevoie sau pentru amici, design ambiental tot așa, doar pentru prieteni. Designul ambiental e o meserie foarte frumoasă. Cel mai mult îmi plăcea că întâlneam oameni din multe categorii sociale și era interesant să observi contrastul aparent al acestora. Deşi am răcit de nenumărate ori de la frigul de pe șantiere, îmi este un real dor de ele. Rezolvările situațiilor de pe șantier erau cele mai provocatoare.

3. Ai creat o serie de timbre şi scrisori în plin lockdown, în primăvara lui 2020. De la ce a pornit ideea şi în ce stadiu se află proiectul?

Da, nu puteam să dorm, dar nu puteam nici să pictez. Am trecut atunci prin toate stările și am atins tot timpul și extremele lor. Este un subiect foarte lung. Cu timbrele căutam să-mi explic ce se întâmplă și ce urmează, pe de-o parte, și, pe de alta, îmi doream să găsesc o imagine simplă a vieții. De mult tot caut asta, de fapt. Și încă nu am găsit și cred că e greu sa stabileşti unde-i „simplitatea”, ce ți se potriveşte. Nu există rețete. Îmi vine să fug într-un sat lângă o apă undeva prin țările nordice, undeva într-un loc unde viața are mai multă gingășie. Fuga e o variantă care poate fi bună. Dar eu una am nevoie să merg pe drumul întortocheat ca să înţeleg ce e aia simplitate. Nu cred că sunt în stare să văd drumul scurt sau să aleg drumul scurt, deși sunt o leneșă în general. Scriam scrisori. Nu prea știu să-mi fac prieteni și, ca să nu-i deranjez prea mult pe aceia puțini pe care îi am, îmi fac câte un amic imaginar. Îi vorbesc, îi scriu. Îmi răspunde, uneori unii dintre aceștia sau alții vin noaptea și-mi comunică prin acelaşi vis cam acelaşi lucru de mai mulţi ani. Vis-imagine a subconştientului pe care nu reuşesc nicicum să o descifrez.Îmi place să aberez în scris. Fac asta tot din nevoie pentru că nu înțeleg nimic, nimic, nimic. Când eram mică, eram convinsă că e greu totul deoarece ești mic și nu ai cunoștințe suficiente să înţelegi ce-i cu tine. Am crescut un pic. Acum nu înţeleg nimic + nimic. Și mă contrazic încontinuu. E obositor câteodată.Cred că acest proiect îl las deschis. M-am gândit ca fiecare animație să aibă timbrele ei. Scrisori, deoarece la fiecare trebuie „scrisă” o poveste.

4. Ţi-ai mutat cuibul, de ceva timp, în Italia. Cum simţi pulsul de acolo şi care sunt provocările ca artist român într-un spaţiu atât de viu şi potent în plan artistic şi cultural?Cu siguranță consumul de artă este mult mai mare aici. Și îmi place că nu e doar pentru elite. Mi-ar fi plăcut să-ți pot răspunde la această întrebare mai pe larg. Nu prea am apucat să observ multe în 9 luni până la intrarea în lockdown. Totuși, mă bucur mult că am participat la un târg de artă. Paratissima ii spune. Și, tot cu cei de la Paratissima, la o expoziţie de grup la un festival al Universităţii Politehnice din Torino. La Paratissima a fost o experiență fantastic de interesantă. Am cunoscut câțiva artiști foarte simpatici. Italienii sunt foarte prietenoși și zâmbitori în general. În ultima seară l-am cunoscut absolut întâmplător pe vocalul unei formații torineze. A fost simpatică întâlnirea, în condițiile de azi ar fi fost aproape imposibilă: era seară, îmi era foame, îmi era sete, îmi era un pic rece. Am coborât, așadar, să văd ce să-mi cumpăr de băut. Citesc pe o foiță: Vin brulé. Mă gândesc scurt că o fi vin fiert. În acel moment în fața mea aud: Un „Vin brulé”, te rog! Și uite așa, ca apucata, întreb: Scuza-mă, nu prea înțeleg italiana. Ce înseamnă vin brulé? Omul îmi întinde paharul și mă întreabă dacă vreau să gust. Eu sunt un om destul de deschis, dar pe bune că nu m-aș fi gândit la așa un gest. Mi-a părut tare simpatic. Mi-am cumpărat și eu vinul dorit și am stat la povești într-o italiano-englezo-română-maimuțărească cu Davide, cu o fată ce expunea fotografie și încă un băiat tot muzician și el. Chiar mă gândeam dacă aici toată lumea cântă sau nimeresc eu așa, că și vecinul meu de jos are chitara în mână zilnic.Ai întrebat de colaborări. Asta e un soi de colaborare care sper să-mi iasă frumos. Davide despre care tocmai am vorbit este vocalistul unei formații din Torino pe nume Est-Egò. De la prima ascultare mi-a plăcut foarte, foarte mult albumul lor. Are poveste, are melancolie, am băgat și un plâns (bun) pe una din piese. La fix! Are toate ingredientele să mă prindă. Țin minte că de atunci mi-a trecut prin minte că i-ar sta bine piesei „Andersen” o animație. Mi-ar fi plăcut să merg la un concert să-i ascult și live. Sper ca anul viitor să se întâmple.A trecut un an de atunci. S-a întors între timp lumea cu fundul în sus. Noi, totuși, trebuie să rămânem aici în lume (încă o vreme) și ce să tot facem?! Acum vreo lună i-am arătat lui Davide încercările animate pe care le-am făcut. I-au plăcut. A fost super deschis la propunerea mea și, uite, acum tare mă bucur, dar mă și sperie un pic deoarece îmi este greu să transform textul și tema piesei în poveste. E un proces tare interesant şi complex şi e nevoie de foarte multă muncă. Ce să mai spun… Probabil ca român e un pic mai dificil să intri în această „comunitate”. Nu am știut nici in Romania să fac asta.

5. Cum ar arăta, pentru tine, un transfer italo-român în plan artistic?Încă nu am reușit să mă prind prea bine. Știu sigur un lucru. Italia și expozițiile la care am participat m-au făcut să fiu mai romantică și să pun mai mult preț pe aspectul „frumos” și curat al unei lucrări. Făceam asta și înainte, dar acum e ceva ce îmi este clar că vreau să văd în picturile sau ilustrațiile mele. Mi se pare că astfel se pierde un pic din profunzimea unei picturi, dar in acest moment îmi priește, am nevoie de frumos, de zâmbete de inimi. Chiar plănuiesc să fac o animație foarte colorată. Încă nu am găsit suportul muzical vesel (optimist), dar totuși cu poezie. Din punct de vedere artistic voi încerca să folosesc poezia și metafora și voi încerca să o îmbrac cât mai frumos. Românilor din România, dar și celor de aici mi se pare că le lipsește foarte mult zâmbetul.

Povestea Gloriei: TMJ

decembrie 6th, 2020 § Comentariile sunt închise pentru Povestea Gloriei: TMJ § permalink

RO


La o cafea cu Gloria : The Mono Jacks

Îmi este dificil să găsesc, să aleg și să alătur cuvintele care merită această minunată experiență în doar câteva rânduri. Voi scrie mai multe după ce o veți vedea pe “Gloria”, pictata/punctată de mine, în toată splendoarea ei. Pentru mine întâlnirea și îmbrățișarea cu “Gloria” a avut multă, multă magie cum nu mi s-a dat deseori în viață să trăiesc. Îmi doresc din tot sufletul ca aceste emoții să adune multe, multe stele pe pământ și pe cer pentru Doru Trăscău și The Mono Jacks.

De formația The Mono Jacks m-am lipit acum în jur de doi-trei ani prin piesa “Gândurile” care s-a aruncat în cea mai adâncă și întunecată dintre cutiile mele negre. (Complicată conexiunea pe care am făcut-o cu această melodie…un pic pe lângă tema ei. Am tot vrut să o pictez dar ea nu şi nu! Nu a vrut să iasă așa cum simțeam că trebuie să trăiască pe pânză.) Alături de “Gândurile” se află “Unde ești” care leagă și dezleagă în mine cele mai prezente întrebări, vise, zbuciumuri foarte vechi și aparent oricând noi. Îmi place melanjul dintre melancolia, eleganța, tensiunea și profunzimea pieselor acestor oameni şi, nu în ultimul rând, apreciez foarte tare modul în care Doru Trascau se prezintă în lume. De dragul “filozofelii” țin să spun că întâlnirea cu muzica lor a coincis cu întâlnirea cu mine. Mai mult ca sigur și de acolo vine această bucurie de a-i asculta. Mi-am dorit “Gloria” din momentul în care am cunoscut “Gândurile”. Am spus că a fost magică povestea intersectării mele cu “Gloria” deoarece pe tot parcursul evoluției proiectului m-am, pur și simplu, bucurat. A decurs foarte lin și a venit însoțită de coincidențe frumoase. Una dintre acestea, care a ajutat foarte mult în acest proces: Gloria m-a găsit în momentul în care pe pânzele mele albe întindeam un lung covor roșu. Lucram și încă mai lucrez la o serie de picturi pe care am numit-o “Red carpet”. Personajul feminin din această temă este într-o căutare continuă. Ea forțează limite crezând că astfel își va găsi liniștea, sensul. Ea a ales să urce pe covorul roșu deoarece o enervează această “culoare” atât de mult pe cât o iubește. În mintea mea descrierea “Gloriei” s-a suprapus natural peste “Red carpet”. O altă coincidență simpatică pe care am aflat-o ulterior: Spunea Doru că piesa “Gloria” a fost la început o “joacă” în limba italiană. Acum, împrejurarea a făcut ca imginea “Gloriei” să se nască în Italia cu vreo două săptămâni după ce Doru a scris negru pe alb acest mesaj . Apoi “Gloria” a crescut când eram pe drum spre România și a ajuns la maturitate cu câteva zile înainte de Anul Nou. La începutul acestui an, Gloria l-a întâlnit pe Doru cu care sper că s-a împrietenit definitiv. Din punct de vedere vizual pe Gloria mi-am dorit-o misterioasă, cu mult rafinament și pe alocuri îndrăzneață și jucăușă. Mi-am închipuit-o ca pe o carte fără început și fără sfârșit… cu un “fir al vieții” infinit.

Din nou spun: A fost și este o deosebită onoare și plăcere să fac parte din această poveste! Mulțumesc mult Doru și colegilor tăi! Mult, mult succes!

De ascultat! „Noul album The Mono Jacks – Gloria este disponibil pe majoritatea rețelelor de distribuție digitală  https://smarturl.it/tmj-gloria


ENGL: Having a coffee with Gloria : The Mono Jacks

It is difficult for me to find, choose and put together in just a few lines the words that this wonderful experience deserves. For me, the encounter and the embrace with „Gloria” had a lot of magic that it is not as often for me to live in my life. With all my heart I wish that these emotions gather many, many stars on Earth and in the sky for Doru Trăscău and The Mono Jacks.

I got glued to The Mono Jacks band two or three years ago through the song “Gândurile” which threw itself into the deepest and darkest of my black boxes. (Complicated the connection I made with this song… a little tangent to the theme though! I always wanted to paint it but it didn’t want to come out the way I felt it had to live on the canvas.).

Along with “Gândurile” is also “Unde ești” which entangles and unravels in me the most present questions, dreams, very old struggles and apparently at anytime new ones. I like the melange of the melancholy, the elegance, the tension and the depth of these people’s songs and, last but not least, I really appreciate the way Doru Trăscău presents himself in the world. For the sake of „philosophising” I would like to say that meeting with their music coincided with meeting with myself. More than sure this joy of listening to them comes from this. I wanted „Gloria” from the moment I met “Gândurile”.

I’ve said that bumping into „Gloria” was magical because throughout the whole evolution of the project I was purely happy. It flowed very smoothly and came accompanied by beautiful coincidences. One of them, which helped a lot in this process is that „Gloria” found me when I was laying on a long red carpet on my white canvas. I was and still am working on a series of paintings that I called „Red carpet”. The female character in the theme is in a continuous search. She pushes boundaries, believing that this is how she will find her peace, her meaning. She chose to climb the red carpet because this „colour” annoys her as much as she loves it. In my mind the description of „Gloria” naturally overlapped with „Red carpet”. Another nice coincidence I found out later: Doru said that the song „Gloria” was at first a „game” in Italian. Now, circumstances were that my image of Gloria was born in Italy about two weeks after Doru wrote black (blue ) on white this the message Then, Gloria grew when I was on the road to Romania and reached maturity a few days before the New Year. Earlier this year, Gloria met Doru with whom I hope she became friends forever. From a visual point of view, I wanted Gloria to be mysterious, with great refinement and at times daring and playful. I imagined it as a book without beginning and without end… with an infinite „thread of life”.

Again I say: It was and it is a great honor and pleasure to be part of this story! Thank you very much Doru and your colleagues!

Wishing you much success!

To listen to! The new album The Mono Jacks – Gloria is available on most digital distribution networks ► https://smarturl.it/tmj-gloria